A A A

Vizita în teritoriu a delegației Agențiilor de Plăți UE

25/10/2017

Membrii delegației Agențiilor de Plăți UE, participante în cadrul Conferinței internaționale „Cele mai bune practici ale Agențiilor de Plăți UE”, organizată de AIPA în cadrul proiectului Twinning, au fost invitați de către conducerea AIPA să viziteze investițiile în domeniul agricol ale beneficiarilor de subvenții.

Obiectele vizitate au demonstrat potențialul Republicii Moldova și posibilitățile dezvoltării unei afaceri, acasă, în Moldova.

Astfel, în cea de-a doua zi, agenda delegației a inclus vizitarea a doi producători agricoli, beneficiari de subvenții: compania SRL „Monicol” și vinăria „Poiana”. Activitatea companiei Monicol a trezit un interes deosebit pentru oaspeți, dat fiind faptul că creșterea culturii nucului este un domeniu puțin cunoscut pentru vizitatori. Reprezentanții Agențiilor de Plăți UE au fost impresionați de activitatea companiei “Monicol”, unul dintre furnizorii de nuci și fructe uscate din Republica Moldova,care pe parcursul activității de 17 ani a creat 300 de locuri de muncă și care exportă produse în SUA, China și în majoritatea țărilor europene. În cadrul vizitei, delegația a fost familiarizată cu întregul proces de prelucrare și ambalare a nucilor.

De asemenea, delegația a vizitat vinăria „Poiana”, proaspăt lansată, amplasată în inima codrilor din centrul Moldovei, unde au fost întâmpinați cu multă căldură și deschidere. Deși vinăria este mică, ea are un potențial mare de creștere și tinde să dezvolte,pe viitor, turismul agricol, un nou segment în sectorul agroindustrial.

Delegația directorilor Agențiilor de Plăți din Austria, Cehia, Polonia și Slovenia, a mulțumit Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură pentru buna organizare a vizitei desfășurate în Republica Moldova.

La rândul său, directorul AIPA, N. Ciubuc, și-a exprimat recunoștința pentru experiența împărtășită cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură din Republica Moldova, privind bunele practici UE și a dat asigurări că experiența acumulată va fi aplicată în activitatea Agenției.

Direcția relații externe, comunicare și raportare